With me

'-A, ai si tu melodia asta?
-Aa..da :-s.
-Yay!'

Si a vrut sa asculte asta pana acasa. Am plecat de pe banca aia cu zambetul pe buze, dar totusi degerand de frig, insa nu mai conta. Eram prea fericita. De parca ar mai fi contat ceva. Nu eram indragostita, ce naiba. As I said, I was happy. Am sunat o prietena, si i-am zis 'Nu cred! Un baiat care vorbeste despre el, si nu se holbeaza la partile erogene a unei fete', dar ce pot spune despre conversatia cu 'prietena' respectiva este ca a fost o pierdere inutila de 4-5 minute, ea amuzandu-se de ce-i spuneam. Nu-i bai. Ea radea, eu ma faceam ca o ascult, ea se facea ca ma intelege. Trecem peste.

Ajung acasa si in scurt timp suna telefonul, aproape ca m-am si speriat. Cat ma enerva soneria aia stupida. Raspund, si ce sa vezi? Habar nu aveam cine e. Nu sunt buna cu vocile. El radea usor, si spune 'Sunt A'. Ca sa vezi, tu.

Apoi au urmat n seri de discutii interminabile pe care eu le adoram, dar care pe el il faceau sa planga uneori. Ce copii.

Serios n-am stiut ca ma iubea. N-as fi crezut asta niciodata, si sa fiu sincera, nici cand mi-a zis nu l-am crezut.

Impasse

Nu imi era clar de ce mergeam cu ei si de fapt, de ce i-am asteptat. Mersesem de atatea ori pe jos pana la metrou, nu trebuia as astept pe nimeni. Dar nu strica niciodata un pic de companie. Bine, ba da, in cazul in care ma calca pe nervi. In concluzie, imi era indiferent. Imi bagasem castile in urechi si caciula pe urechi si eram in lumea mea.
Mergeam un pic in spatele lor, si ma gandeam la ce o sa fac acasa. N-aveam nicio idee in legatura cu ce avea sa se intample.
Am ajuns la primul stop. Deobicei o luam la stanga aici. Si, asa cum eram obisnuit, m-am oprit acolo. Dar ei au continuat sa mearga motivand ca puteai sa treci si pe la urmatorul - Asa ca i-am urmat si eu, speriat, ca un om batran caruia ii arati un drum nou. Eu aveam drumul meu si pe el vroiam sa merg. Dar am pasit nehotarat pe un drum de care stiam, dar fusese neexplorat pana atunci.
In momentul acela am vazut-o pe Ea cum se intoarce. Se apropie de mine. Nu stiam exact ce vrea sa faca, asa ca mi-am dat o casca jos astfel incat sa pot auzi ce-mi spune.
Ma intreba daca sunt bine. Ea, pe mine.

-Da, normal ca sunt okay!
-Esti sigur? Vrei sa vorbim?
-...
-?

Aici chiar eram intr-un impas. Vroia sa vorbeasca cu mine. Ceva ciudat se intampla. Visam? Nu mi se parea. Sau daca visam, e un vis al naibii de bun.

-Da, okay, sa vorbim.

Ea a marit un pic pasul pentru a-i prinde pe ceilalti din urma si de a le spune ca noi ( eu si cu Ea ) mai ramanem un pic pe o banca - N-o sa uit niciodata banca aia. Dupa bine-cunoscutele rasete de parca cine stie ce am face pe banca aia in frigul ala, ei au continuat sa mearga si noi ne-am oprit.
N-aveam nicio idee ce o sa faca, dar mai ales, n-aveam nicio idee ce o sa fac eu. De mult timp nu mai vorbisem asa cu cineva. De fapt, daca imi aduc aminte bine, nu am vorbit asa cu nimeni, niciodata.
Am stat vreo doua ore jumate, daca imi amintesc bine. Dar pot sa jur ca vroiam sa nu plec niciodata de acolo. Era incredibila. Ma deschisesem cu totul fara sa-mi dau seama. Ii spusesem tot ce-mi trecuse prin cap, si fusesem eu. Nu eu in spatele unei masti. Nu, eu - EU! Sentimentele mele. Din multele intrebari si raspunsuri, imi amintesc unul -

-Tu ce muzica asculti?
-Multa... Da-mi ala-
-Tine.
-Hm... A uite, Sum 41. Ai... A, da, uite-o. Asta imi place mult
-?

Tot drumul pana acasa am ascultat melodia aia. Si mi-am dorit sa ajung si sa vorbesc cu ea din nou. Viata mea incepuse sa aibe un sens, si sa nu fie doar un ciclu fara forma. Nu mai stiu cum am dat de numarul ei, dar la scurt timp dupa ziua aceea am inceput sa vorbim mult. Foarte mult. Si sa fim noi insine unul cu celalalt. Vorbeam ca doi prieteni, fara niciun fel de inhibitii.
Primul "Te iubesc" a venit, normal, de la mine. Dar nici el n-a fost simplu, asa cum imi imaginez ca se intampla deobicei.

-2...
-Te iubesc!

Cold and heartless

Cold= vremea de afara
heartless= eu.
Damn. Era atat de frig afara. Toate acestea se intamplau cam acum un an, prin ianuarie-februarie, dar asta chiar nu conteaza, sa fim seriosi. Normal ca era frig afara, dar nu as putea spune cat de frig,pentru ca oricum nu mai simteam. Eram intre doua paralele, care matematic vorbind, nu aveau cum sa se intalneasca vreodata. Eram intre doua cuvinte, care gramatic vorbind, erau total opuse, antonime, cum vreti(nu facem sintactica aici). Eram intre 'da' sau 'nu'. Dar sa fiu sincera, mai era si 'nu stiu', care era ca o a treia paralela ce le taia pe cele doua, ca o secanta. Si aici sunt eu ! Ma plimb pe aceasta paralela singura si fericita, dupa parerea mea, dar stim toti ca nu e adevarat. Acum, hai sa dam cartile pe fata. Toti stim ca va veni El si va salva fata. Dar chiar nu a fost atat de simplu, si deasemenea nici pe departe previzibil. E acel El care vine si iti da lumea peste cap, dar el a fost diferit, parca m-a intrebat daca poate sa faca asta. Amabil. Imi place asta.
Noi doi eram ca doua paralele, cum am fi putut sa incalcam legile matematicii si sa ne facem de cap?